În cursul zilei de astăzi WTA a anunțat că suspendă toate turneele programate în circuitul mondial până pe 2 mai.
Decizia a venit ca urmare a pandemiie de COVID-19 existentă pe plan mondial. Potrivit WTA, se suspendă turneele de la Stuttgart, Istanbul şi Praga. Interesant este că decizia de a anula turneul de la Stuttgart a fost luată chiar de autorităile statului german înainte ca cei de la WTA să de acest verdict. Turneul de la Stuttgart ar fi urmat să se dispute în perioada 20 şi 27 aprilie.
„Vom lua o decizie în această săptămână cu privire la turneele WTA pe zgură, vom monitoriza îndeaproape situaţia şi vom analiza impactul pe care-l va avea în desfăşurarea turneelor din acest sezon”, se arată într-un comunicat al organismului internaţional.
Decizia WTA vine după ce recent și Asociaţia jucătorilor profesionişti de tenis (ATP) a anunţat suspendarea tuturor turneelor din următoarele şase săptămâni, în condiţiile pandemiei de Coronavirus.
După cum bine știți deja, din cauza pandemiei de Coronavirus, calendarul sportiv internațional a suferit puternic. Aceesta este și motivul pentru care reprezentnții celor ai importante Federații de Fotbal din Europa și nu numai, au decis întreruperea campionatelor, la toate nivelele. De asemenea, UEFA a suspendat partidele programate în Chaampions LEeague și Europa League în timp ce Mondialul de Formula 1 dar și NBA, campionatul profesionist nord-american de baschet au fost la rândul lor suspendate. Nu în ultimul rând, Indian Wells 2020, primul turneu din categoria Premier Mandatory din acest an, a fost anulat din cauza coronavirusului.